Stau in oglinda si ma privesc.Aparent,totul e asa cum stiu eu,cum am lasat si cum cunosc.Insa,de multe ori,nu ma pot opri din plans,privind in adancul meu.Cat de mult,m-am schimbat defapt.Aceasta privire launtrica,nu mi-o da o bucata de sticla,in fata careia stau acum.
Am incercat mereu,sa fiu eu,asa cum imi place cel mai mult.Dar,timpul mi-a demonstrat,prinzandu-ma adesea in mrejele sale umbroase,ca nu sunt doar eu.Si ca,fiecare om,care va trece pa langa mine,poate avea un cuvant de spus..cu mine,sau despre mine.
Fara sa imi imaginez,am intrat intr-un miraj.Compus din umbre,trairi,vieti si oameni.De la fiecare,am invatat sau am preluat cate ceva.Poate,si un simplu gest,sau  mai multe.Acum fac parte din mine.Sunt petale delicate,dintr-o floare uscata,cu o aroma timpurie.

Umbra

Note grave,se acorda pe o voce trista,plina de intelesuri transparente.Fiecare cuvant parca e scris pentru noi,sau pentru tine.Cu greu,il rostesc,fara sa incerc vreo remuscare.Dar pianul m-a acompaniaza atat de placut....
E sumbra atmosfera,lumina nu se mai desluseste.Se resfrange doar in  forme ce reies din mintea mea.Si ea s-a facut praf de atatea regrete,de atatea furtuni si ploi..Parca aud noaptea cum plange,cum ma cheama la ea.Sa o urmez?Nici eu nu stiu.
Stiu doar ca e intuneric si ca printr-o raza vie,te intrevad in ceata.Oare,mi se pare numai?De atins,nu indraznesc,raman aici.
Ma vezi,cu sufletul ingenunchiat,cu ochii doua cascade negre...Te apropii,incet si surd.Nu stiu cum,de unde atata putere,sa ma iei de mana,sa imi mangai chipul ravasit.Atingerea ta,ma infioara si nu reactionez.M-ai deconectat de la tot...Imi ridici privirea dintre ciulinii sortii.Te vad,putin mai clar.
Fara un gest,imi atingi buzele ce-ti duceau un strasnic dor.Inima ti-o simt..bate mai tare si nu ai cum sa ma minti..Acum,si cerul imi e martor.Pentru o clipa,norii mei s-au rasfirat,iar seninul prindea culoare.
Dar ai ales.... sa ma privesti si atat.Mi-ai transformat imbratisarea in surghiu,iar sufletul intr-o fecioara rastingnita.Nici macar nu ai privit inapoi...oglinda s-a spart,coiburile inteapa si dor.Glas nu mi-a ramas,dar un gand te va aduce mereu la mine,in acele nopti cu sopate reci.Nu te arati,dar intre ele ai ales sa ramai undeva in spate,ca  o umbra

Ciocolata amara

O ciocolata am impartit.. de la inceput.Am desfacut-o incet,curios,dar oarecum pofticioasa.Erai acolo pe banca,langa mine.Ne-am privit in  ochi,timizi si evazivi.
Prima bucatica am impartit-o intr-un zambet dulce,savurand usoara aroma de menta ce ne insufla o racoare placuta.Am continuat sa ne delectam...am pus cuvinte,fiori si vise.
Dar ciocolata nu s-a terminat,aveam tot timpul din lume sa o degustam si lumea de partea noastra,sa ne bucuram de ea.Am mai indraznit umpic,o suava atingere de buze.Fara intrebari,sau vreo intentie anume...condusi doar de ciocolata.
Ne-am promis ca vom continua,dar oare,nu a fost de ajuns,sau poate prea mult?
Am ramas singura,pe bancuta noastra,intr-un apus de soare,asteptandu-te ca de obicei.Nu ai aparut,lasandu-ma sa ma intreb ,,De ce?".
Am vrut sa plec,sa nu  mai privesc in urma.Dar aceeasi aroma nu m-a lasat...era o ultima bucatica de ciocolata...amara.