Poate....

Poate era altfel,poate ar fi fost....asta imi spun acum.A trecut timp,stiu;secunde,ore,zile,lacrimi,durere.Ne-au colorat in nuantele durerii si uite ce tablouri admiram azi.Stau si ma intreb:e ceea ce ne doream?Furtuna,vant,nori grei si franturi de suflet aruncate in vazduh....cu siguranta nu.
Dansam pe sticla sparta,incet cu o pasiune nebuna si ucigatoare.Totul in jurul nostru e de cristal.Un singur gest,poate chiar si un gand...si se sparge.Impreauna cu acele cioburi ascutite,se stinge si un vis.Ce frumos a inceput,zambesc cand ma gandesc.Am urcat,am incercat si am sperat.Aveam doar amintirea pe care o hraneam cu iluzii si un luceafar ideal,prindeam stele si le atribuiam cu dor acelei sanse nesperate si incetosate.
Cu mana de fier si nemiloasa,timpul a rupt scena,a despartit dansatorii si dansul nu a mai continuat.Am parasit fiecare scena,luand doar o bucatica din ceea ce a fost odata.Am ascuns-o intr-un colt de suflet.Inteapa,doare si strapunge.Fiecare miscare,pare mai grea,lipsta de gratie.
Urasc sa ma doara si totusi accept.Singura ma inchid in acest vis negru pe care incerc sa il conturez,putin altfel,insa fara succes.In ecoul sufletului meu,evoc ceea a fost candva o urma de fericire.Fara raspuns....
De cate ori oare am spus ca nu voi mai suferi la acea intepatura a sufletului?Nici nu-mi aduc aminte....sau poate nu vreau sa-mi amintesc.Lacrimile sunt de prisos si orice strigat fara raspuns se pierde in abis.De ce?De ce,timpule,ai rapit acea lume de cristal?Ai clatinat-o si ea s-a spart cu rasunete reci si dureroase.
Daca timpul nu era,daca distanta nu era,poate azi ar fi fost afltel.....poate....